Nicușor Bancu nu mai vrea să vorbească despre titlu. Argumentele căpitanului de la Universitatea Craiova

Nicușor Bancu nu mai vrea să vorbească despre titlu. Argumentele căpitanului de la Universitatea Craiova
  • Publicat:

Vacanța s-a încheiat astăzi pentru jucătorii Universității Craiova, care s-au reunit la cantonamentul Ilie Balaci din Lunca Jiului, iar după-amiază vor decola cu un charter spre Antalya, de pe Aeroportul Internaţional Craiova.

În Turcia, juveții se vor caza la Regnum Carya Resort din Belek, unde vor rămâne până pe 15 ianuarie și vor juca și meciuri amicale. Așa cum ProSport a anunțat, antrenorul Ivaylo Petev nu va putea conta în acest stagiu pe fundașul stânga Basilio Ndong, care va participa la Cupa Africii pe Națiuni cu naționala Guineei Ecuatoriale.

De ce nu mai vrea să vorbească Nicușor Bancu despre cucerirea titlului. „Nu am avut constanță”

ProSport a anunţat și primul amical stabilit de Universitatea Craiova în stagiul din Antalya. Pe 14 ianuarie, Știința întâlnește formația FC Slovacko, ocupanta locului 4 în prima ligă din Cehia.

A doua zi după amicalul cu cehii, Universitatea Craiova revine în țară, iar primul joc oficial este programat pe 20 ianuarie cu Farul Constanța, pe arena Ion Oblemenco.

La reunirea lotului, căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu, a declarat că îşi propune în noul an să fie ferit de accidentări şi să evolueze constant la echipa de club, pentru a nu rata Euro 2024. Bancu spune că nu mai vrea să vorbească despre titlu.

„A fost o perioadă frumoasă de Sărbători, am petrecut alături de familie, mi-am încărcat bateriile şi revin cu forţe proaspete, fiindcă urmează un an foarte greu. Vreau să mă pregătesc bine în cantonament, să fiu ferit de accidentări şi la finalul sezonului să fim cât mai sus în clasament. Nu vreau să mai vorbesc de titlu, fiindcă nu am avut evoluţii constante, dar sper ca acum să se întâmple diferit.

Vor fi două partide foarte grele la început, să nu mai facem greşelile din ultimele jocuri ale anului, ţinând că jucăm acasă ar trebui să câştigăm ambele meciuri. Ne dorim să facem pregătirea sută la sută, fiindcă acest lucru contează foarte mult în sezon. Mă gândesc tot timpul la Campionatul European, dar până la vară sunt multe meciuri la echipa de club şi să îmi doresc să fiu sănătos, să joc meci de meci, fiindcă dacă se va întâmpla ceva voi rata acest turneu şi nu vreau”, a spus căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu.

„Am avut Sărbători fericite în sânul familiei, am ales să stăm acasă, am o fetiţă şi e prea micuţă pentru a călători. Îmi doresc să fiu sănătos şi am ca obiectiv să fac mai mult ca anul trecut. Vom avea un restart de foc, cu Farul şi FCSB, două echipe puternice ale campionatului” a declarat Alexandru Creţu. 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Dorinel Munteanu iese la atac! Antrenorul de la Oţelul nu i-a menajat pe doi foşti arbitri importanţi din România: ”Să evite ironiile ieftine”
Dorinel Munteanu iese la atac! Antrenorul de la Oţelul nu i-a menajat pe doi foşti arbitri importanţi din România: ”Să…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Se modifică buletinele. Cărți de identitate noi pentru toți românii peste 14 ani
Se modifică buletinele. Cărți de identitate noi pentru toți românii peste 14 ani
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×